"Nu sistemul politic sau economic este determinant, ci tonul relaţiilor dintre oameni; dacă există bunăvoinţă ori ameninţare, restul nu contează." - Nicolae Steinhardt - Jurnalul Fericirii.
Tot în "Jurnalul Fericirii" există şi o intrebare cu răspuns cu tot, care completează fraza de mai sus, anume:
"De ce îi este omului de astăzi foame? De iubire şi de sens."
Sărbători fericite şi linistite tuturor!
vineri, 22 aprilie 2011
duminică, 17 aprilie 2011
Mai încerc o dată!
A trecut mult timp de când, creând acest loc virtual, mi-am propus să scriu frânturi din ce simt sau gândesc; a fost cum n-aş fi vrut, dar cum am prevăzut...n-am găsit timp şi energie pentru asta. Îmi mai acord o a doua şansă, în seara asta şi din seara asta...
Sătul de realitatea mizeră şi meschină, creată şi întreţinută, în care majoritatea românilor (din care, din fericire, încă n-am ajuns să fac parte) se zbat zi de zi cu multă răbdare, cred că-i sănătos să împart cu aceia care vor fi musafiri pe aici, ceva care aparţine trecutului (recent totuşi), dar care e o dovadă că ştim şi altceva decât să şmecherim.
E o poezie. Pe autor l-am descoperit după concertul lui Tudor Gheorghe - "Al cinci-lea anotimp". Se numeşte Mircea Micu. Am fost uimit să aflu că am fost contemporan cu el - a decedat în 2010. Destule dintre cântecele de la concert au avut ca text poezii de-ale lui. Nu e cazul poeziei din postarea asta dar precis le voi presăra şi pe cele de la concert, în cazul în care n-o să uit iar de blog :P. Aşa deci...
Apropos de răbdarea românilor, am auzit zilele trecute o vorbă care, rezumată, sună cam aşa:
Dumnezeu aproape terminase de creat lumea; mai avea doar de aşezat undeva rabdarea; întâi a pus-o în lemn : s-a rupt. Apoi a pus-o în piatră şi piatra s-a crăpat. În cele din urmă s-a hotărât s-o pună în om - şi omul a rămas întreg.
Cred că s-ar fi potrivit mai bine ca, în locul cuvântului "om", să fie "român". E problemă mare cu răbdarea asta pentru că, la un moment dat, poate fi interpretată ca prostie...
Sătul de realitatea mizeră şi meschină, creată şi întreţinută, în care majoritatea românilor (din care, din fericire, încă n-am ajuns să fac parte) se zbat zi de zi cu multă răbdare, cred că-i sănătos să împart cu aceia care vor fi musafiri pe aici, ceva care aparţine trecutului (recent totuşi), dar care e o dovadă că ştim şi altceva decât să şmecherim.
E o poezie. Pe autor l-am descoperit după concertul lui Tudor Gheorghe - "Al cinci-lea anotimp". Se numeşte Mircea Micu. Am fost uimit să aflu că am fost contemporan cu el - a decedat în 2010. Destule dintre cântecele de la concert au avut ca text poezii de-ale lui. Nu e cazul poeziei din postarea asta dar precis le voi presăra şi pe cele de la concert, în cazul în care n-o să uit iar de blog :P. Aşa deci...
REVELAŢIE
de Mircea Micu
Există, mai există, mai există
În lumea asta tragică şi tristă
O fată cu alura de artistă
Ce-şi tamponează nasul c-o batistă.
Ea vine cu metroul şi zâmbeşte
Elastică şi suplă ca un peşte
Şi ochiul meu retina şi-o măreşte
Şi mă închin, zicând: „Doamne fereşte!“
De unde vine şi încotro se duce,
Purtând însingurarea ca pe-o cruce?
Şi, surâzând, în jur, amar şi dulce,
De parc-ar fi nepoata unui duce.
Există şi o văd şi-mi plâng de milă,
Sunt bleg şi ostenit, ca o cămilă;
Şi-aş vrea să-i spun: „Frumoaso, mi-este silă
De vârsta mea incertă şi umilă“.
O clipă, ca un fulger, mi se pare
Că m-a privit, zâmbindu-mi cu mirare;
Şi eu, ca tigrul cu tocite gheare,
Tac resemnat în noaptea tot mai mare.
Sunt un bătrân. M-au şi trecut pe listă,
Dar ea-i aici, aproape, şi există…
O fată singuratică şi tristă,
Ce-şi tamponează nasul cu-o batistă.
Şi coborâm… Ne revedem neutri,
Străini şi resemnaţi ca nişte nutrii,
Dar toată noaptea o visez şi-mi pare
Că-s liber ca un mic delfin în mare.
Apropos de răbdarea românilor, am auzit zilele trecute o vorbă care, rezumată, sună cam aşa:
Dumnezeu aproape terminase de creat lumea; mai avea doar de aşezat undeva rabdarea; întâi a pus-o în lemn : s-a rupt. Apoi a pus-o în piatră şi piatra s-a crăpat. În cele din urmă s-a hotărât s-o pună în om - şi omul a rămas întreg.
Cred că s-ar fi potrivit mai bine ca, în locul cuvântului "om", să fie "român". E problemă mare cu răbdarea asta pentru că, la un moment dat, poate fi interpretată ca prostie...
vineri, 17 septembrie 2010
Diferente
V-ati intrebat vreodata de ce ceea ce la altii este normal, la noi este, exista - de cele mai multe ori - doar la nivel de speranta, de aspiratie sau, mai rau, nici macar asa?
Eu m-am intrebat de multe ori. Uneori am si gasit raspunsuri. Alteori nu. Recent insa, am mai gasit un raspuns pe care vreau sa-l descriu in randurile urmatoare.
In Franta, intr-o zi, guvernul in frunte cu presedintele Nicolas Sarkozy ii anunta pe francezi ca s-a luat hotararea ca varsta de pensionare sa fie crescuta de la 60 de ani la 62 de ani. Peste doua sau trei zile, Franta e paralizata de peste 400 000 de oameni iesiti in strada sa protesteze (asta in conditiile in care in Franta, orice om al strazii primeste 500euro/luna + aprox. 15 euro pentru mancarea cainelui; sigur ca exista o multime de alte ajutoare sociale).
In Romania, de ani buni, se fura, se minte, se incalca toate legile posibile, constitutia, orice iar noi suntem in stare sa ne adunam doar la festivalurile organizate de primari, cu mici si bere si daca se poate cu "versuri" de genul:
"Pe basescu l-om vota\
Cu toata familia\
Si-l vom pune presedinte\
Ca Basescu nu ne minte\
Ascultati-ma pe mine\
Numa'asa vom trai bine."
Si totusi, la un moment dat, unii se hotarasc sa protesteze. Dar si gestul asta atat de rar devine penibil cand ajungem tot la cantec si la dansul pinguinului.
'Afara ploua.Sa traiti bine!'
Eu m-am intrebat de multe ori. Uneori am si gasit raspunsuri. Alteori nu. Recent insa, am mai gasit un raspuns pe care vreau sa-l descriu in randurile urmatoare.
In Franta, intr-o zi, guvernul in frunte cu presedintele Nicolas Sarkozy ii anunta pe francezi ca s-a luat hotararea ca varsta de pensionare sa fie crescuta de la 60 de ani la 62 de ani. Peste doua sau trei zile, Franta e paralizata de peste 400 000 de oameni iesiti in strada sa protesteze (asta in conditiile in care in Franta, orice om al strazii primeste 500euro/luna + aprox. 15 euro pentru mancarea cainelui; sigur ca exista o multime de alte ajutoare sociale).
In Romania, de ani buni, se fura, se minte, se incalca toate legile posibile, constitutia, orice iar noi suntem in stare sa ne adunam doar la festivalurile organizate de primari, cu mici si bere si daca se poate cu "versuri" de genul:
"Pe basescu l-om vota\
Cu toata familia\
Si-l vom pune presedinte\
Ca Basescu nu ne minte\
Ascultati-ma pe mine\
Numa'asa vom trai bine."
Si totusi, la un moment dat, unii se hotarasc sa protesteze. Dar si gestul asta atat de rar devine penibil cand ajungem tot la cantec si la dansul pinguinului.
'Afara ploua.Sa traiti bine!'
Abonați-vă la:
Postări (Atom)